
Ambasadoarea Halka Kaiserová a participat la celebrarea Zilei Europei
11.05.2021 / 17:31 | Aktualizováno: 13.07.2022 / 12:42
În ziua de 9 mai Ambasadoarea Halka Kaiserová a participat la celebrarea Zilei Europei care s-a desfășurat, în mod simbolic, la Monumentul părinților fondatori ai Uniunii Europene de pe Insula Trandafirilor din parcul Mihai I.
Ziua Europei s-a desfășurat în condițiile impuse de pandemie și din partea română au fost prezenți: președintele Senatului Anca Dragu, președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban și primarul capitalei Nicușor Dan. Toți oratorii, inclusiv șeful interimar al Reprezentanței Comisiei Europene în România Istvan Jakab au fost de acord că împreună, datorită Uniunii Europene, toate statele membre au reușit să facă față mult mai bine situației complicate generate de pandemia COVID-19.
Vorbitorii au amintit principalele valori care ne unesc dar și provocările cu care se confruntă în prezent UE. Au subliniat de asemenea că, în aceeași zi, a debutat Conferința privind viitorul Europei, al cărei scop este căutarea unei căi comune și a unei legături mai strânse între Uniune și cetățenii statelor membre.