
Invitație la Forumul Oamenilor de Afaceri din Republica Cehă și Republica Moldova
14.09.2017 / 11:00 | Aktualizováno: 24.03.2022 / 13:24
La 21 septembrie 2017 va avea loc Forumul Oamenilor de Afaceri din Republica Cehă și Republica Moldova. Forumul va fi organizat la Chișinău, în incinta Hotelului Radisson Blu, Begonia Hall între orele 10,00 – 13,00.
Evenimentul este organizat cu ocazia vizitei de lucru în Republica Moldova, a Dlui Jiří Havlíček, Ministru al Industriei și Comerțului al Republicii Cehe, din 20-21 septembrie 2017 și cu ocazia celei de a 3 ședințe a Comisiei Interguvernamentale moldo-cehe privind cooperarea economică.
Doritorii de a participa la Forumul menționat, pot solicita informații suplimentare de la Ambasada Republicii Cehe în Republica Moldova, apelînd la numărul de telefon +373 /22/ 209942 sau prin e-mail: chisinau@embassy.mzv.cz.